A murit Tamara Buciuceanu Botez! Actrița avea 90 de ani

A murit Tamara Buciuceanu Botez! Actrița avea 90 de ani

A încetat din viața Tamara Buciuceanu Botez, a anunțat Mediafax! Din păcate, starea actriței s-a agravat în ultimele ore și în ciuda eforturilor depuse de medici, aceasta nu a mai putut fi salvată. Vă readucem aminte că artista era internată în spitalul Elias din capitală încă de săptămâna trecută. Deși, inițial veștile păreau bune în cazul ei și doctorii se gândeau chiar să o scoată de la Terapie Intensivă, situația s-a înrăutățit.

A încetat din viața Tamara Buciuceanu Botez!

De altfel, marea actriță a teatrului și filmului românesc s-a retras de pe scenă în urmă cu câțiva ani din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. În urmă cu 3 ani de zile, aceasta declarase într-un interviu că preferă să își vadă de bătrânețe, plus că starea de sănătate nu îi permitea să mai joace în producții. „Am zile mai bune și zile mai proaste.

Sunt zile în care nu mă simt așa bine, am și eu o vârstă, am și eu problemele mele de sănătate, ca orice om. Aș vrea să ies din casă, dar nu pot pentru că e frig. Eu m-am retras din activitate ca să-mi văd liniștită de bătrânețea mea. M-a retras pentru că am obosit, nu mai pot. Vreau sa să stau și eu liniștită și să am grijă de sănătatea mea”, declara Tamara Buciuceanu Botez acum ceva timp

A încetat din viața Tamara Buciuceanu Botez! Tamara
Tamara Buciuceanu Botez a fost căsătorită, dar nu a avut copii.

Tamara Buciuceanu s-a născut în august 1929 la Țighina, oraș care aparținea de Regatul României. Între 1948-1951 a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii s-a transferat la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu. A terminat studiile în 1952 și a devenit una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc.

A fost supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 57 de ani de cariera impresionantă în teatru și film. A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc.

Roluri care au scris istorie

A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu.

Printre marile sale realizări se numără și opera de teatru radiofonic a lui Tudor Mușatescu, „Trenurile mele”, unde Tamara era Eleonora. Cele mai de succes filme ale actriței sunt „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii (1979 – Maria Herdelea)”, „De ce trag clopotele, Mitică? (1981)”, „Șantaj (1981)”, „Primăvara bobocilor (1987)”, „Titanic Vals (1993)”, printre altele. În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.