Ajută-mă să stau pe stâncă

Ajută-mă să stau pe stâncă
Atunci când nu mai sunt căutat!
Când nimeni nu se mai întreabă
Dacă sunt viu sau de-am plecat!

E numai harul Tău că pot
Să nu recurg la izolare
Față de-o lume religioasă
Care în ignoranță moare!

Rămâi surprins s-auzi ce știu
Despre-ale tale suferinți,
Când totuși nu îți calcă pragul
Măcar prezența să le-o simți!

„Prieteni” care-n vremea bună
Le-am fost un ghimpe folositor,
Azi stau departe, surzi și orbi,
Chiar dacă-i chemi în ajutor!

În mintea lor te cred puternic,
În stare viața să ți-o duci,
Pe când tu simți că e mai bine
Să mori, încât să nu-i încurci.

De nu eram în groapa aceasta
N-aș fi putut să văd mai clar
Cine sunt cei cărora odată
Le-aș fi zidit câte-un altar!

Ajută-mă doar Tu Isuse
Să nu rămân marcat pe veci,
De răutate și frustrare,
Ascuns în al tăcerii beci!

Azi știu că numai Tu ești Tată
Prin care pot primi alin,
Nu mai aștept vreo mângâiere
De la acei ce dau pelin!

Daniel Hîrtie