ALOCAŢII COPII 2020 Dublarea alocaţiilor, în cinci etape derulate de-a lungul a doi ani. Calendarul majorării alocaţiilor

ALOCAŢII COPII 2020. Alocațiile de stat ale copiilor vor fi dublate în baza unui act normativ oficializat pe 28 august de Executiv. Dublarea nu se va face, însă, dintr-odată, ci etapizat. este vorba mai exact de cinci etape, desfăşurate pe parcursul a doi ani, după cum informează avocatnet.ro. Prima etapă de majorare este în septembrie 2020, dublarea efectivă urmând să aibă loc în 2022.

Dublarea în cinci etape a alocațiilor de stat ale copiilor este prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului 123/2020, care a fost publicată pe 28 august în Monitorul Oficial. În mod normal, alocațiile copiilor ar fi trebuit să se dubleze într-o singură etapă în august 2020, dar Guvernul a anunţat că nu există fonduri suficiente, astfel încât s-a luat decizia majorării în cinci etape, fiecare etapă fiind o creștere cu 20%.

ALOCAŢII COPII 2020 Calendarul majorării alocaţiilor

Etapa 1: August 2020, cu plata efectivă a sumei majorate în septembrie 2020:

  • 369 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 185 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 369 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Etapa 2: Ianuarie 2021, cu plata efectivă a sumei majorate în februarie 2021:

  • 427 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 214 lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 427 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Etapa 3: Iulie 2021, cu plata efectivă a sumei majorate în august 2021:

  • 484 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 242 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 484 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Etapa 4: Ianuarie 2022, cu plata efectivă a sumei majorate în februarie 2022:

  • 542 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 271 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 542 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

Etapa 5: Iulie 2022, cu plata efectivă a sumei majorate în august 2022:

  • 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 300 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 600 de lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

În prezent, alocațiile copiilor sunt:

  • 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (cu vârsta de până la 3 ani în cazul celor cu handicap);
  • 156 de lei pentru copiii care au o vârstă între 2 și 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani.

La începutul anului, valorile alocațiilor au fost majorate cu rata medie anuală a inflaţiei înregistrată în 2019 (3,8%, conform Institutului Național de Statistică), adică cu 6 lei (la suma de 150 de lei), respectiv 11 lei (la suma de 300 de lei). Alocațiile vor fi majorate din nou cu rata medie anuală a inflației în ianuarie 2023. Scrie romaniatv.