Cele mai fericite familii sunt cele în care soții se sprijină reciproc

Pentru soţ, a întreţine familia, a avea grijă de ea este un lucru care îi dă posibilitatea de a se simţi bărbat adevărat, iar soţia trebuie să-l ajute în această privinţă din toate puterile, să dea dovadă de interes faţă de munca lui şi să se bucure de reuşitele lui.

Pentru soţ, capul familiei, este foarte important ca soţia lui nu doar să se intereseze de mărimea salariului său, ci să-l susţină, să se intereseze de succesele lui şi să pună la suflet interesele lui. Chiar dacă unora dintre soţi nu prea le place ca soţiile lor să-şi „bage nasul” în viaţa lor profesională, totuşi cei mai mulţi soţi se bucură mult atunci când soţiile lor manifestă interes faţă de munca lor.

Dacă pentru femeie casa, familia, copiii sunt aproape întotdeauna mai presus de munca în afara familiei, pentru bărbat are o importanţă uriaşă ocupaţia lui din afara casei. Pe lângă satisfacţia morală pe care i-o aduce aceasta, ea îi îmbunătăţeşte foarte mult respectul de sine: bărbatul se simte întreţinător, ocrotitor şi reazem al familiei, iar de pe urma acestui fapt are de câştigat, bineînţeles, familia întreagă. Pentru soţ, a întreţine familia, a avea grijă de ea sunt un lucru care îi dă posibilitatea de a se simţi bărbat adevărat, iar soţia trebuie să-l ajute în această privinţă din toate puterile, să dea dovadă de interes faţă de munca lui şi să se bucure de reuşitele lui.

În cartea sa, Dragostea în familia creştină, Garry Smalley, scriitor american, specialist în problemele vieţii de familie, dă un exemplu interesant, luat din viaţa unui jucător profesionist de fotbal american. Ţin să precizez că nu sunt un iubitor al acestui sport şi că, în general, nu am o atitudine prea caldă faţă de sportul profesionist, însă acest caz mi se pare foarte ziditor.

„Lumina nădejdii răsare întotdeauna atunci când soţul şi soţia încep să manifeste interes activ unul faţă de viaţa celuilalt. Am avut prilejul să mă conving de această experienţă, făcând cunoştinţă cu o pereche. Soţul, un bărbat înalt şi solid, era atacant într-o echipă de fotbal din liga superioară, iar soţia nici măcar pe tocuri nu-i ajungea până la umăr. Judecând după diferenţa de statură, cei doi nu prea se potriveau, dar s-a dovedit că interesele comune le făceau inimile să bată la unison.

Am făcut cunoştinţă la o conferinţă dedicată sportivilor profesionişti. La prânz am intrat în vorbă şi discuţia cu ei mi-a lăsat o impresie foarte profundă. Am întrebat-o pe soţia fotbalistului cât de multe ştie despre rolul pe care îl joacă soţul ei în echipă. Nu m-aş fi mirat dacă mi-ar fi răspuns: „Păi, e plătit să alerge acolo, în faţa tuturor”, însă replica ei a constat într-o lecţie de zece minute, în care a analizat amănunţit diferitele tactici ofensive.

Uimit de cunoştinţele ei în domeniul sportului, am dorit să aflu în ce fel a reuşit să devină expert în fotbal şi să înţeleagă atât de bine particularităţile rolului jucat de soţul ei în echipă şi femeia mi-a ţinut o adevărată lecţie pe tema: Cum să devii cel mai mare fan al soţului tău. S-a dovedit că trebuie să studiezi toate pasiunile celor dragi.

În perioada care a urmat imediat căsătoriei, soţiei nu-i plăcea că soţul îşi petrece o mare parte din timp la antrenamente; nu-i dădea drumul la convocările lotului, la meciurile din deplasare, decât cu scandal. La un moment dat, s-a săturat de propriile cicăleli şi a hotărât să treacă la ofensivă: „Gata, de acum nu o să mai stau în rândurile din spate, aruncând cu zeflemele muşcătoare; acum o să trec în rândul din faţă şi o să-mi lămuresc tot ce este posibil despre munca soţului meu, care mă nemulţumeşte atât de tare!”.

A început să-i pună soţului zeci de întrebări, ca să-și dea seama în ce constă rolul unui atacant de fotbal profesionist; i-a chestionat chiar şi pe antrenori cu privire la punctele mai fine de strategie. Cu cât dobândea mai multe cunostinţe în acest fel (şi din cărţi), cu atât îşi ajuta mai bine soţul ‒ şi atunci s-a petrecut un lucru uimitor!

Pe măsură ce interesul soţiei faţă de ocupaţia soţului şi disponibilitatea ei de a-l ajuta creşteau, relaţia lor devenea tot mai armonioasă. În general, ea nici nu se aştepta la reciprocitate din partea lui, dar iată că şi soţul a început să manifeste un interes constant faţă de preocupările ei.

Această femeie înţeleaptă s-a priceput să împrăştie norii negri ai neînţelegerii şi nemulţumirii şi a făcut să intre în casa ei raza de soare a nădejdii. Ea nu avea de gând să-l înlocuiască pe antrenor, ci pur şi simplu prin întrebările sale, prin înţelegerea sa îi dădea de înţeles soţului: „Îmi eşti drag şi, ca atare, îmi sunt dragi şi pasiunile tale”.

În încheierea discuţiei noastre, fotbalistul cel vânjos a rostit următoarele cuvinte, pe care n-o să le uit niciodată: „O să-ţi povestesc cândva ce am învăţat de la soţia mea în domeniul restaurării obiectelor de anticariat. Cred că după ce termin cu fotbalul o să-mi fac o meserie din hobby-ul ei”.

Articol preluat de pe site-ul Doxologia.ro