Cezar: „Urma să mă căsătoresc cu Silvia, o iubeam enorm și totul părea perfect. Într-o zi m-a vizitat sora mea care mi-a povestit ce se întâmplă sub ochii mei. Mi-a dat o adresă, dar nu am luat-o în serios. Până când nu am mai răbdat și am mers la acea adresă. Doamne, ce-mi făcea chiar logodnica mea..” Groaznic ce-a descoperit bărbatul:

Mi-am dus mâinile la ochi, cu un gest disperat. Oricât de mult aș fi vrut să aflu cum se apropiaseră cei doi, când mă trădaseră, cum anume, fiindcă mi se părea că am acest drept de a afla, tot nu puteam să-l privesc senin în față. Mă durea.

— De ce mi-ați făcut una ca asta? Cum ați putut?

— Iartă-mă, chiar nu știu! A fost mai presus de noi… știi cum e să descoperi că te potrivești cu altcineva, să știi că acel om e jumătatea pe care o aștepți?

L-am privit, furios.

— Nu, nu știu, spune-mi tu!

Radu a trecut mai departe, nepărând să ia în seamă tonul meu batjocoritor.

— După aceea, ne-a părut rău, am simțit că te-am trădat, dar n-am avut curaj să-ți spunem. Ce să-ți fi zis: „știi, Cezar, cât dormeai tu dincolo, noi făceam dragoste?”. Mai ales că nici nouă nu ne venea să credem ce s-a întâmplat, nici noi nu ne dezmeticiserăm…

— Prost! Prost am fost! am început eu să-mi dau pumni în cap. Orb și prost! Cum naiba n-am observat nimic? Cred că m-ați fi dus de nas în continuare, nu? Nu nega, sunt sigur că așa ați fi făcut… Nu mai vreau să aud nimic, vreau să ieși din casa mea!

M-am ridicat în picioare.

— Cezar, ești prietenul meu, nu se poate…

— Dacă nu ieși în clipa asta, nu știu de ce sunt în stare!

Radu s-a ridicat și, în timp ce se retrăgea spre ușă, a zis, împăciuitor:

— O.K., bine, discutăm mai târziu, când te mai calmezi…

— Niciun mai târziu! Nu mai am ce discuta, subiectul e închis! Să vă duceți dracului amândoi, ați înțeles?

Dacă m-ar fi lăsat în pace, ar fi fost mai bine. În timp, rana din suflet mi s-ar fi cicatrizat. Dar ei au tot venit peste mine, chinuindu-mă de fiecare dată, de parcă asta urmăreau, să mă înnebunească. Acum, Silvia era cea care a insistat cel mai mult să discute cu mine.

— Te rog, Cezare, de dragul vremurilor trecute… mă implora ea la telefon.

— Care vremuri, cele în care ai început să mă înșeli? Ce să discutăm? Nu e totul suficient de limpede? Mie așa mi se pare.

Dar ea o ținea una și bună, că vrea să discutăm. Am acceptat, în cele din urmă. Dar mai rău mi-am făcut, căci mi-am dat seama că, dacă nu aflam eu, ei doi n-ar fi avut niciun gând să-mi spună.

— Parcă Radu zicea că voiați să vă mărturisiți păcatul, să veniți la preot, adică la mine, și să vă cereți izbăvirea…

Silvia a rămas o clipă blocată, semn că habar n-avea despre ce vorbesc, după care a întrebat:

— Da? Așa ți-a zis?

— știi ce mă doare cel mai tare? Faptul că m-ați mințit! Dacă ați fi venit a doua zi de mână și mi-ați fi zis: „Bă, prostule, noi doi am ajuns la concluzia că ne potrivim și ne iubim!”, fiți siguri că v-aș fi dat binecuvântarea mea,

după ce v-aș fi înjurat puțin. Aș fi fost primul care ar fi făcut asta. Dar voi mi-ați înfipt cuțitul pe la spate. Am avut încredere în voi… O încredere oarbă. și uite ce-am pățit!

Silvia a început să plângă. Dar nu mă mai impresiona de niciun fel.

— știi ce? Poate că ar fi mai bine să pleci, cred că te așteaptă Radu. O fi chiar la ușă, de ce l-ai lăsat să te aștepte? Putea să participe și el la discuție, doar era vorba și despre el, nu? Doar n-ai nimic de ascuns, nici n-ai avut vreodată. Nu e stilul tău!

știți ce m-a dat cel mai tare peste cap? Faptul că nu aveau nicio urmă de regret pentru ceea ce făcuseră. Fuseseră atât de lipsiți de scrupule! Iar dacă acum se agățau în continuare de mine, știam de ce o fac, și asta mi se părea și mai respingător. Voiau să mai scoată niște bani de la mine. Pe Silvia o întreținusem la facultate, era în anul trei, eu îi plătisem toate taxele, eu îi dădusem bani să-și cumpere haine, îi închiriasem garsoniera. Depindea financiar de mine, căci părinții ei nu aveau posibilități materiale. Iar lui Radu îi dădusem un post la firma mea, care mergea foarte bine. Nu făcea mai nimic, dar îmi permiteam să-l plătesc. În schimb, putea să picteze după voie, pasiunea lui, și asta fiindcă n-avea grija zilei de mâine.

Acum, bineînțeles că se schimbau datele problemei, doar nu eram atât de fraier încât să continui să-i întrețin.

Văzând însă că nu-mi înmoaie inima, că nu mă înduplecă în niciun fel cu pretinsa lor sinceritate, au schimbat tactica. Radu a încercat să mă convingă că a rupt-o cu Silvia, că a fost sub influența ei nefastă, dar s-a trezit la realitate.

— știi, cred că mi-a făcut farmece, fata asta, mi-a „mărturisit” el. Altfel n-am cum să-mi explic faptul că mi-am pierdut mințile și am dat eu prietenia ta pe ea… Cred că asta a fost, cu siguranță. Dar gata, s-a sfârșit! Hai să dăm mâna, să fim din nou prieteni. Vrei?

Stătea cu mâna întinsă, în fața biroului meu. Mă uitam la el și nu-mi venea să-mi cred ochilor și urechilor.

— Măi Radule, crezi că sunt chiar atât de prost? Am fost fraier, ce-i drept, când am avut încredere în voi doi, dar acum nu mai ține să-mi vinzi gogoși. Ieși afară și să nu te mai prind pe aici, că-ți rup picioarele!

și Silvia a făcut la fel, a încercat și ea să mă împace, să-mi spună că a fost o greșeală și că a înțeles cât mă iubește, de fapt

— Am avut o rătăcire de moment. Iartă-mă!

— Al naibii moment, dar știu că a durat ceva, aproape jumătate de an. Zi mai bine că vrei banii mei, pe ei îi iubești. Ce, ați ajuns la fundul sacului? Nu puteți să vă iubiți cu burta goală? La muncă! A fost bine când vă iubeați pe cheltuiala mea, dar a venit clipa să fiți pe picioarele voastre!

Doamne, ce-a mai plâns Silvia! A căzut în genunchi, m-a implorat… Scena n-a făcut însă decât să mă umple de dezgust.

— Nu numai că n-ați avut curaj să-mi spuneți în față că voi doi sunteți combinați, dar acum vă mai și umiliți în fața mea! Ei, află că a doua oară nu mai ține. Nu-mi meritați prietenia!

În acel moment, mi-am dat seama cât de tare greșisem. Cum era să-mi iau zilele pentru oamenii aceștia?

Mi-au trecut toate gândurile negre, toate ideile de sinucidere. Acum îmi vine să râd. Pentru cine m-am aruncat sub roțile mașinii?! M-am vindecat, privesc iarăși viața cu optimism. știu că undeva, prin orașul acesta, trebuie să fie o fată și pentru mine, care să mă merite. Nu-i timpul pierdut pentru fericire. Niciodată nu e, darămite la vârsta mea!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Citeste prima parte: Cezar: „Urma să mă căsătoresc cu Silvia, o iubeam enorm și totul părea perfect. Într-o zi m-a vizitat sora mea care mi-a povestit ce se întâmplă sub ochii mei. Mi-a dat o adresă, dar nu am luat-o în serios. Până când nu am mai răbdat și am mers la acea adresă. Doamne, ce-mi făcea chiar logodnica mea..” Groaznic ce-a descoperit bărbatul: