Cezar: „Urma să mă căsătoresc cu Silvia, o iubeam enorm și totul părea perfect. Într-o zi m-a vizitat sora mea care mi-a povestit ce se întâmplă sub ochii mei. Mi-a dat o adresă, dar nu am luat-o în serios. Până când nu am mai răbdat și am mers la acea adresă. Doamne, ce-mi făcea chiar logodnica mea..” Groaznic ce-a descoperit bărbatul: Prima Parte

Am fost cel mai fericit om până acum șase luni, când am aflat că logodnica mea mă înșela cu cel mai bun prieten. Ea și el? Imposibil! Am refuzat să cred ce mi se spunea până nu am i-am văzut cu ochii mei! Atunci nu mi-am mai dorit decât un lucru: să nu mai fiu!

Ce lovitură poate fi mai mare decât să fii trădat de cei în care te încrezi? Când sora mea mi-a povestit ce se întâmpla sub ochii mei și mi-a dat chiar adresa unde puteam primi dovada că iubita mă înșală, n-am vrut s-o iau în serios. Numai gândul că aș putea-o suspecta mă îngrozea, mă durea, mă făcea să mă simt ultimul om de pe Pământ. Cei mai apropiați prieteni ai mei? Cum să nu le acord încredere? Cu ei aș fi mers orbește până-n pânzele albe, lor le-aș fi încredințat viața fără niciun fel de rezerve! Cum să am curajul să merg până la ușa acelui apartament, să mă conving de trădarea lor?

Dar știți cum e, când îți intră șarpele în suflet, te mușcă, te otrăvește… M-am perpelit o săptămână încheiată până când mi-am luat inima-n dinți și, mai mult ca să scap de obsesie, m-am dus la adresa dată de sora mea. Mai ales că ea mă tot întreba, de o sută de ori pe zi:

— Te-ai dus? Să nu te duci, că te mint! Așa mi s-a pus mie pata, să-ți fac o farsă… N-am pomenit fraier mai mare ca tine! Auzi, să ți se spună unde-ți găsești logodnica și cu cine, iar tu să stai mai departe cu mâinile-n sân! Păi bine-ți face, mă! Dacă ești prost, prost să rămâi! N-au fost nicicând prea apropiate relațiile mele cu soră-mea, dar când a fost vorba să ne ajutăm unul pe altul, cu bani, cu o relație, atunci am lăsat deoparte micile noastre împunsături. Așa că poate era ceva adevărat, din moment ce soră-mea îmi dăduse informația. Era bine să cred? Era bine să mă conving? Trebuia să fac asta, fiindcă nu mai aveam liniște.

Așadar, după o săptămână, m-am dus pe strada aceea. Însă când am ajuns în fața blocului cu pricina, nu am avut curaj să intru, așa că am pândit, ca un hoț, intrarea. După două ore și trei pachete de țigări, i-am văzut venind. Erau îmbrățișați ca doi îndrăgostiți și, înainte de a intra pe ușa blocului, s-au oprit și s-au sărutat, lung și pătimaș. Simțiseră cumva că îi privesc? Nu mai era niciun dubiu. Am rămas locului, blocat, privind ușa închisă, neîndrăznind să intru după ei.

În acel moment, mi-a sunat mobilul, în buzunar. L-am scos de-acolo și am răspuns mecanic.

— Ei, cum e? mi-a ciripit soră-mea în ureche. Așa-i că am avut dreptate? Fraierule!

— Da, ai avut dreptate… Bucură-te! i-am răspuns și am închis.

Am simțit cum mă ia cu fierbințeală și cred că eram pe punctul de a leșina, dacă nu mă sprijinea un bătrânel, care m-a așezat pe o bancă, pe alee. Acolo mi s-a desfășurat prin fața ochilor toată viața mea: copilăria, speranțele, visurile mele. și a apărut îndoiala: ce rost avea să trăiesc pe lumea asta, dacă oamenii în care avusesem încredere mă trădaseră? Dacă nu eram în stare să-mi aleg prietenii? La ce bun eram deștept, frumos, aveam un viitor promițător, lipsit de griji materiale? Eram dintr-odată singur, așa că toate strădaniile și realizările mele erau inutile.

Nu știu cât am stat pe banca aceea, dar când m-am ridicat de-acolo, se făcuse întuneric. La fel era și în mintea mea, unde nu mai rămăsese decât un singur gând: să-mi pun capăt zilelor. Ca un robot, am pornit-o pe stradă și, când am văzut o mașină apropiindu-se, m-am aruncat sub roțile ei. Dar până și sinuciderea mi-am ratat-o, nu numai viața. Nu știu cum s-a făcut că m-am ales doar cu un picior fracturat.

Câtă vreme am stat în spital, cei doi trădători au vrut să mă viziteze, dar nu i-am primit, am refuzat să-i văd. Iubita mea, Silvia, n-a insistat foarte mult, crezând probabil că e vreo toană de-a mea, deși nu sunt un om cu fițe. Sau se simțea poate cu musca pe căciulă.

În schimb, Radu, prietenul meu, a dat năvală peste mine:

— Ce ai, mă, ți-ai pus părul pe moațe, nu mai vrei să vezi pe nimeni?

Nu puteam să mă întorc pe partea cealaltă, să-i arăt maiestuos spatele, fiindcă eram oarecum imobilizat, dar l-am privit cu multă scârbă și i-am zis:

— Nu vreau să discut acum cu tine. Nu aici, nu acum.

— Dar ce-ai, ce te-a apucat?

— Te rog să ieși, am zis eu printre dinți și am închis ochii, pentru că nu puteam închide ușa, ca semn că discuția s-a terminat.

Îl auzeam cum se fâțâie de colo-colo, dar, până la urmă, văzând că mă încăpățânez să deschid ochii, a plecat, zicând:

— Cum vrei, Cezare… Bine, vorbim când ieși de-aici…

M-am vrut să discut atunci cu el, fiindcă mi se părea că mă aflu într-o poziție nu tocmai avantajoasă: în pat, cu piciorul atârnat de tavan. Voiam să-l privesc drept în ochi, de pe aceeași poziție. Dar atitudinea Silviei mi s-a părut parcă ceva mai sinceră ca a lui. A dispărut cu totul, zilele acelea. S-a dus să-și vadă părinții la țară. Ea, care îi ura.

Când am ieșit din spital, doar pe Radu am avut de unde să-l iau. L-am sunat și l-am rugat să vină pe la mine.

— ți-a venit mintea la cap, bătrâne, așa-i? l-am auzit spunând. Hai că trec!

Da, sosise ora adevărului. L-am luat direct, de la ușă:

— De când ești cu Silvia? Să nu negi, că v-am văzut. Ar fi culmea ipocriziei…

I-a căzut fața.

— Ai aflat, deci… Zicea Silvia că s-ar putea să știi deja… Când ai pățit accidentul, ne pregăteam să-ți spunem…

— Da? l-am întrebat, pe un ton sarcastic. Când? După ce mă căsătoream cu Silvia?

— Nu, nu, s-a grăbit el să mă contra-zică. Voiam s-o facem acum, dar ai pățit tu chestia asta cu piciorul… și nu am mai avut cum, ca să nu te necăjim mai tare…

— Dă-mi voie să nu te cred, Radule! Spune-mi sincer: de când sunteți împreună?

— De vreo cinci luni… Mai precis, de la ziua lui Costin, amicul nostru… Mai ții minte? Tu te-ai amețit și te-ai dus la culcare, iar eu am rămas cu Silvia și cu tipa cu care venisem. Aia era o zăpăcită, se îmbătase și nu se mai ținea bine pe picioare. I-am chemat un taxi și s-a cărat. Am rămas numai eu și Silvia și nu știu cum s-a întâmplat… 

Citeste in continuare partea a II-a: Cezar: „Urma să mă căsătoresc cu Silvia, o iubeam enorm și totul părea perfect. Într-o zi m-a vizitat sora mea care mi-a povestit ce se întâmplă sub ochii mei. Mi-a dat o adresă, dar nu am luat-o în serios. Până când nu am mai răbdat și am mers la acea adresă. Doamne, ce-mi făcea chiar logodnica mea..” Groaznic ce-a descoperit bărbatul: