Citește povestea îngerilor, care si-au dorit să devină oameni

Se spune, ca erau odata doi ingeri, care si-au dorit sa devina oameni.

Pentru ca se iubeau, vroiau sa ramana nedespartiti, si dupa ce vor fi sa fie pamanteni.

Asa ca s-au dus la Dumnezeu si I-au dus cererea lor.

Dumnezeu le-a raspuns, ca daca vor fi pamanteni, unul dintre ei va fi frumos, iar celalalt urat. Vor putea ei sa fie nedespartiti, si atunci?…
Auzind asa, unul dintre ingeri s-a intristat, pentru, ca frumusetea inseamna mult pentru el si nu isi imagina ca ar putea fi altfel decat frumos.
Ca sa ii alunge mahnirea, prietenul sau a cerut sa i se dea lui uratenia. Si asa s-a intamplat. Celor doi li s-a indeplinit dorinta. Au devenit oameni: unul sters, pamantiu, urat. Celalalt: diafan, frumos, placut la vedere. Insa, de cum au coborat pe pamant, cel frumos a uitat tot: istoria lor, juramintele, l-a uitat pe celalalt. Nu l-a recunoscut pe prietenul sau.

Si nici sa il cunoasca nu isi dorea: pentru, ca era urat… Acesta din urma tanjea sa, se apropie de el, incerca sa faca lucruri impreuna, sa ii vorbeasca, sa ii intre in gratii, dar degeaba. Prietenul sau il ignora sau il respingea. Inima lui se frangea in fiecare zi. Ca o aripa de inger…

Intr-o zi, cu ultimele puteri, omul cel pamantiu s-a apropiat, de chipesul sau prieten si i-a cerut ceva. L-a rugat fierbinte sa ii ofere numai 5 minute din viata lui, in care sa ii spuna o poveste. In schimb, i-a fagaduit ca apoi il va lasa in pace.

– Pentru cat timp? intreba cel placut la vedere, cu ochii stralucitori ca focul.

-Pentru tot restul zilelor noastre pe pamant, ii raspunse celalalt, cu sufletul greu ca plumbul.

-Bine, de acord. Dar dupa aceea sa te tii de fagaduinta!

Asa ca omul cel chipes se opri, pentru prima data in viata lui de pamantean, si isi privi seamanul cu atentie. Acesta radia. Stele ii rasareau in priviri si pe obraz i se uscau boabe de roua.

Zambetul ii inflorea pe chip si din par i se scuturau ghimpii trandafirilor. Sub privirea celui iubit, obrazul i se albea ca zapada, iar fruntea se netezea precum pamantul reavan.

Valuri de recunostinta il imbracau din cap pana in picioare, facandu-l diafan ca un fluture alb. Asa cum statea in fata lui, parea un copac drept si bine infipt in pamant, care cere si ofera ocrotire. Bratele gata sa imbratiseze pareau crengi pline de rod, iar glasul lui era limpede ca un izvor de munte… Pamanteanul cel chipes nu il mai vazuse niciodata asa.

De fapt, nu il vazuse niciodata.

-Cand ma uit la tine, pot cuprinde cu privirea tot ceea ce iubesc. Te rog, spune-mi, care e povestea ta, pe care tii sa mi-o impartasesti?

-Ti-o spun… iar apoi ma tin de fagaduinta. Ti-o vei aminti. Povestea mea este si povestea ta.

Si pamanteanul transfigurat ii spuse prietenului sau o poveste cu doi ingeri, care si-au dorit sa devina oameni si sa nu se desparta, pentru tot restul zilelor lor…

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!