Cum poți să ajungi in IAD crezând că mergi spre RAI?

Apoi, mi-am văzut propria înmormântare în care părinţii, colegii, biserica şi rudele erau în jurul mormântului meu, plângând cu disperare. Din întuneric, cea mai mare groază era că mă înşelasem singură, iar regretele erau insuportabile pentru că nu am luat seama la atenţionări.

Am ajuns ca la o judecată şi vocea îmi spunea: „Mai contează acum cum arăţi, că eşti frumoasă, olimpică sau premiantă, dacă te plac unele persoane sau nu, ce spun alţii despre tine, mândria şi ambiţia ta, casa şi familia pe care le ai, când tu de fapt vii goală înaintea Mea?”

Mă gândeam că am slujit Domnului potrivit pentru vârsta mea şi ar fi o „scuză” pentru anumite lucruri, dar Domnul îmi arăta că pentru fiecare slujbă, lucrare făcută de mine, am primit şanse la mântuire, binecuvântări cereşti şi pământeşti, că mă ascultase în orice moment şi mi-a răspuns dorinţelor mele, m-a atenţionat şi mi-a vorbit în fiecare zi. A zis: „Nu-ţi sunt dator cu nimic. Am făcut totul pentru tine.” Şi mi-am dat seama că am venit cu mâinile goale, cu firimituri şi m-a apucat o groază. Apoi a mai zis:

„Chiar faptele bune pe care zici că le-ai făcut, Eu ţi le-am pregătit înainte, ca tu să treci prin ele.Chiar vrei să te sacrific pe tine pentru ca să te trezeşti tu, biserica şi comuna în care eşti?”. Mă gândeam că dacă eu mor pentru trezirea lor, nu sunt pregătită şi merg în iad. Când mi-am văzut propria înmormântare, am observat că aveam o expresie de bucurie, de somn, ca şi cum „am adormit în Domnul”. Am început să urlu, să regret, să suspin şi să plâng pentru că demonii îmi spuneau: „ Vezi???… toată lumea va crede că eşti în rai, dar de fapt eşti în iad.” Şi  voiam să ies din mormânt afară, să le spun adevărul şi măcar ei să nu vină aici. Era o zbatere atât de mare, amestecată cu frică, teamă, groază, regret, urlet de disperare şi senzaţie că explodez.

La un moment dat am spus: „Doamne, măcar să explodez odată şi gata; să nu mai simt nimic.” Dar a venit o voce şi mi-a spus: „Aici e veşnic şi odată ce ai ajuns aici nu mai e nici o scăpare.” În chinul acela, conştiinţa îmi spunea: „Câte şanse ai avut? De câte ori ţi-a vorbit Dumnezeu? De câte ori ţi-a spus să te îndrepţi că de nu, vei merge în iad? În nebunia şi încăpăţânarea ta nu ai ascultat. Nebun-o, chiar în noaptea asta ţi se putea lua sufletul!

Ţi-am spus că te voi lăsa în voia minţii tale blestemate dacă nu mă asculţi. ” În acele momente mă gândeam: „Doamne, nu mai suport…ia-mi conştiinţa”. În continuu auzeam voci: „Eşti moartă. Eşti în iad. Nu vei mai scăpa de aici”. Apoi a venit o voce şi a zis: „Dumnezeu te omoară cu plăcere” (ca şi cum El a vrut ca eu să ajung în iad)”. Atunci mi-am dat seama că este diavolul, l-am contrazis şi i-am zis: „Tu eşti diavolul. Mă minţi. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului .

Eu nu o să merg în iad. Tu vrei ca eu să vin aici. Nu vreau să mor. Nu vreau să merg în iad. Îi aparţin lui Dumnezeu. Vreau să trăiesc. Vreau să mă întorc înapoi la viaţă. Dumnezeu îmi poate da o a doua şansă. Da, Dumnezeu îmi dă o a doua şansă.” Vocea Domnului a zis: „ Fii pregătită pentru că oricând îţi pot lua sufletul înapoi…îţi dau a doua şansă.”

Apoi duhul mi-a revenit în trup.

Ps: Mulţi ştiţi ce trebuie să faceţi şi aşteptaţi ca Dumnezeu să intervină, dar piedica este la voi, pentru că multe piedici ni le facem noi înşine.
Psalmul 4.2; Ezechiel 18.21-32

Başa Patricia – Şagu, jud. Arad

Ps: Această experiență a avut loc în timpul morții clinice a Patriciei după un șoc anafilactic. Publicată cu permisiunea persoanei în cauză spre a fi pentru trezire, zidire și apropiere de Mântuitorul nostru.

Sursa: Mesagerul Cinzecimii