Despre Game of Thrones…

Despre Game of Thrones…

Mă surprinde nu tocmai plăcut să văd isteria lumii pentru ceva ce este la fel de fictiv ca teoria evoluționismului a lui Darwin sau ca și Capra cu trei iezi a românilor. Cum să plângi, să nu te duci la muncă, să îți rozi unghiile, să faci petiții, să pui nume copiilor după niște persoanaje, să nu mai ai somn, să devii isteric și toate astea având legătură cu un serial inventat de niște oameni și filmat în niște studiouri cu multe efecte speciale, ne fiind nimic nici adevărat, nici cu adevărat benefic. Un serial GOT e la fel de important pentru societate ca învățatul alfabetului pentru o maimuță. Te poți lipsi de el liniștit, iar dacă-l vezi nu ai realizat nimic notabil.

Înțeleg ideea de divertisment, să te uiți la un film sau la un meci, o fac și eu adesea, dar să ajung să plâng de ciudă că nu-mi place cum a fost scris filmul, să fac infarct când pierd favoriții, să semnez petiții contra unor filme sau să pierd ore povestind acțiunea unei povești este ridicol. Mai grav este să pic în depresie pentru că s-a terminat serialul meu cum am auzit că au pățit zeci de mii de fani sau să nu mai știu ce să fac cu viața după ce am epuizat toate episoadele e nebunie.

Lumea aceasta îndepărtându-se de Dumnezeu și de ce este relevant pentru ea, ajunge să îmbrățișeze penibilul și ridicolul. Zici că este o mega grădiniță formată din adulți care au rămas rău de tot în urmă față de cerințele și responsabilitățile vârstei. Dragilor, nu confunați divertismentul cu esențialul vieții. Nici nu înlocuiți ceea ce este imperios necesar cu ceea ce chiar nu ne trebuie și de care ne putem lipsi oricând.

De aceea striga acum mii de ani Eclesiastul că tot ce este pe pământ este în cele din urmă deșertăciune, toate sunt consumabile, iar a te îndrăgosti și a trăi doar pentru aceste consumabile e la fel de penibil ca mersul la școală de dragul cretei cu care scrii la tablă. Dincolo de aceste consumabile este ceva mai prețios, un duh, este un suflet, este o relație cu Dumnezeu, este bucuria cunoașterii Celui prin care s-au creat toate și pentru care sunt toate, anume Isus Hristos, este iubirea aproapelui…

Satana nu vrea neapărat să-i facem lui Temple, chiar nu-l interesează asta, lui îi place camuflajul, asta e uniforma lui, pentru el e suficient să ne pierdem timpul, viața, banii, energia cu lucruri penibile și absurde, timp în care ignorăm esențialul. Satana e foarte fericit când noi nu ne mai rugăm și nu mai citim din Biblie cu săptămânile, când nu mai avem timp unii de alții, când nu mai avem timp de părinți, de soție/soț și de copii, dar când avem zeci de ore pe săptămână pentru meciuri, filme și divertisment de tot felul. Unii bărbați s-au îndrăgostit de blonda din GOT și o visează noaptea, timp în care nevestele lor sunt nefericite lângă ei. Altele visează pitici sau musculoși timp în care bărbații lor nu primesc ce trebuie.

Dacă anul acesta ai văzut un sezon întreg din GOT, dar nu ai avut timp să citești măcar o carte din Biblie, să te rogi și să faci fapte bune s-ar putea să împarți veșnicia cu morții aceia din film.

Închinarea la idoli a conținut întotdeauna divertisment, beție, curvie, adică circ și pâine cam ce ne oferă Hollywoodul, dar fără esență, fără moralitate, fără Dumnezeu. Noi nu ne mai facem azi stâlpi de piatră cu chipuri în jurul cărora să ne adunăm pentru a face toate nebuniile, suntem mai “deștepți” azi, ne luăm plasme din supermarchet și ne închinăm la ele.

Închinare înseamnă timp, bani, pasiune. Cui i te inchin tu? Tare îmi e că atunci când va veni Hristos, omenirea va aștepta cu frenezi un nou sezon din serialul preferat sau ultimul film din seria Avangers mai mult decât pe El. Acesta da câștig al Satanei și pierdere pentru omenire.

Cu prețuire,
Sursa: Toni Berbece