Doamne Isuse, iartă-mă, îți cer…

E săptămâna care, vrei, nu vrei,
Îți întrebi sufletul cel păcătos:
Ai fost și tu printre acei,
Ce L-ai vândut, ca Iuda, pe Hristos?

Cu ramuri de finic întâmpinat
Și Osana strigând de-atâtea ori,
Tu, pe asin, știai, îngândurat,
Că tot aceștia, vor striga să mori.

Tu ai venit cu-n dar aparte,
Să ne aduci cu Tine mântuirea,
Pe Tine însuți dându-te spre moarte
Pentru-a vedea cu toții nemurirea.

Și eu, cum Doamne Te-am primit?
Cuvântul Tău nu l-am urmat,
De-nvățătura Ta n-am fost clintit,
Și morții eu te-am dat.

Orbecăind în cloaca cea lumească
Am judecat pe alții de păcat,
Și am lăsat mândria să m-orbească,
Iar, morții eu te-am dat.

Te văd cu crucea grea în spate
Batjocorit, scuipat, lovit,
Cum cazi, de grelile-mi păcate,
Iar eu nu fac nimic să te ridic.

I-am ajutat prin tot ce am făcut,
Ca să te urce sus pe cruce
Și am privit cum cuie ți-au bătut
Și lacrima cum se-nroșea de sânge!

Și sulița înfiptă-n coastă,
Sloboadă lacrimile Maicii Sfinte,
Țipând durearea din făptura-i castă
Și-ngenunchind-o mila de părinte.

Amare-s lacrimile ei de mamă,
C-a înțeles atunci care-i menirea:
Mijlocitoare ea va fi și-n ramă,
Cu rugaciuni s-ajute omenirea.

Dă-mi plansul Maicii Tale mie,
Să-mi spele sufletul bolnăvicios,
Iar fiecare lacrimă sa fie
Ofrandă, pentru jertfa ta, Hristos.

În mila Ta, mă iartă iar,
Iubește-mă din nou, iubește-mă,
Să nu îți fie răstignirea în zadar,
Isuse, Doamne, miluește-mă!