Jurnalul unui copil ai cărui părinți au divorțat

Mami cu tati se iubesc foarte mult, tati e grijuliu cu ea, îi aduce flori, o alintă, mi-a povestit cum a cunoscut-o, iar ochii îi sclipeau de iubire. Sunt așa de fericită când îi văd îmbrățișându-se.

Tati azi a fost dur, a jignit-o pe mami, a împins-o și i-a spus că mai bine nu o întâlnea niciodată. Mami a plâns foarte mult. Eu am stat lângă ea, am ținut-o de mână mereu. Sunt tristă.

Tati și cu mami se ceartă mereu, din acea zi ceva s-a întâmplat. Se poartă ca niște copii. De ce nu se pot ierta, de ce nu se pot lua în brațe și să uite tot? Mai mult de atât, tati a țipat la mami și i-a spus că eu am fost o greșeală, că mai bine nu mă făceau pentru că acum erau liberi amândoi.

Azi mami și-a făcut bagajele. A zis că nu se mai poate trăi așa, mami mi-a zis că-l urăște pe tati și că așa trebuie să fac și eu, pentru că e un om periculos, dar eu îl iubesc. Nu știu ce să fac.

Mami cu tati au fost la un tribunal, nu știam că o familie se poate despărți. De azi m-au anunțat că ei nu mai sunt împreună și că eu trebuie să stau două săptămâni la mami și două săptămâni la tati. Am plâns până am adormit, mă doare capul îngrozitor, nu mă pot ridica din pat de tristă ce sunt.

E așa de greu să mă mut mereu. E așa de greu să îi aud acuzându-se mereu unul pe altul și căutând să mă facă să-i urăsc. Mami îmi zice să nu mai merg la tati și invers. Ambii caută să mă momească cu lucruri, am de toate, dar sunt cea mai nefericită. Aș fi vrut să nu am nimic, doar pe ei. Eu nu vreau telefoane, haine, excursii și bani de buzunar. Vreau să-i văd pe ei că se iubesc din nou. Dacă s-a putut o data, de ce nu se mai poate din nou? Oare unde s-a dus iubirea lor de la început? Oare nu poate reveni…

Dragilor, copiii sunt cele mai mari victime ale divorțului, divorțul schilodește pentru totdeauna sufletului unui copil. Lasă peste el o tristețe și o presiune groaznică. Copiii care trec alături de părinți printr-un divorț își pierd deseori încrederea în puterea dragostei. Sunt cazuri în care presiunea e așa de mare încât pot duce și la tragedii inimaginale în rândul copiilor.

Așadar, dragi părinți, iubiți-vă, iertați-vă, oferiți-vă timp, acoperiți greșelile unul celuilalt, mușcați-vă limbile când vă vine să urlați unul la altul și să vă jigniți, rugați-vă mult unul cu celalălalt și unul pentru celălalt, dar numai nu primiți moartea peste familia voastră.

Cu prețuire,

Toni Berbece