La 3 luni de la căsătorie a rămas însărcinată, dar la prima ecografie, doctorii au rămas uimiți când s-au uitat la ecran

De fiecare dată când un copil se naște, este, desigur, un miracol, un eveniment unic pentru părinți. Totuși, există unele nașteri care sunt un pic mai unice decât altele.

Cuplul care face subiectul acestui articol a știut întotdeauna că vor să aibă o familie. Nu mult după ce s-au căsătorit, au aflat că vor fi părinți.

Însă ceea ce nu-și puteau imagina niciodată era faptul că sarcina lor va fi una la un milion.

Bethani și Tim Webb din Hythe, Alberta, s-au întâlnit cu doi ani înainte să se căsătorească.

Trei luni mai târziu, Bethani a rămas însărcinată, iar trei luni mai târziu, cei doi au mers la prima ecografie. Dar când medicul a văzut imaginea de pe ecran, nici ea nici viitorii părinți nu-și puteau crede ochilor.

În pântecul femeii erau 4 fete identice, iar șansa ca așa ceva să se întâmple este una la 15 milioane.