Mihai Constantinescu este înmormântat astăzi la cimitirul Ghencea

Mihai Constantinescu va fi înmormântat astăzi la cimitrul Ghencea, la ora 14:00. Marele artist va fi condus pe ultimul drum de către familie, dar și de către o mulțime de fani. Se așteaptă foarte mulți oameni la tristul eveniment.

Mihai Constantinescu este înmormântat astăzi la cimitirul Ghencea

Trupul lui Mihai Constantinescu a fost depus miercuri, ora 15.00, la Biserica Sfânta Vineri Nouă din București, unde a fost așteptat cu ropote de aplauze. O mulțime de colegi, prieteni și fani i-au adus un ultimul omagiu și au vărsat lacrimi la căpătâiul celui care a fost unul dintre cei mai mari artiști ai României. Astăzi el va fi condus pe ultimul său drum. Slujba de înmormântare va începe la ora 13:00, iar trupul său va fi îngropat în jurul orei 14:00 în cimitirul Ghencea din Capitală.

În urma lui Mihai Constantinescu nu rămân decât regrete și o mare durere. Durere care este în primul rând a soției sale, a familiei și a prietenilor, dar și a milioanelor de fani din toată țara. Colegii îl plâng și încă nu le vine să creadă că Mihai nu mai este printre noi.

„A fost unul dintre reprezentanţii cei mai potriviţi pentru tânăra generaţie din anii 1970. Era prototipul de adolescent veşnic, el cânta la chitară, el iubea fetele, florile, căţeii, copiii.

Era un artist ideal. fetele îl agreau pentru că era drăgălaş, era frumuşel, mamele lor şi l-ar fi dorit probabil drept ginere, era prototipul de băiat bun, cu ochi căprui, care cântă frumos, în tonuri optimiste şi care e sensibil, cald şi vesel şi te emoţionează plăcut. Iată un tip de artist care a dispărut din peisajul mondial, aş putea să spun”, a declarat Corina Chiriac, pentru MEDIAFAX.

Vă reamintim că Mihai Constantinescu a decedat marți la spitalul Floreasca, la vârsta de 74 de ani. El se afla în comă indusă de mai bine de 5 luni, însă familia spera că își va reveni.