Peter Costea: Un mesaj nou pentru tinerii creștini ai României: haideți să câștigăm împreună!

Revin după câteva săptămâni cu un nou comentariu în care îndemn din nou tinerii creștini din România să mă voteze și să nu se lase fermecați de vocile seculare necreștine care îi vor dezamăgi și care au o agendă anti-creștină, anti-valori și anti-familie.

Redau textul unei tinere românce din Germania care în urmă cu o lună a făcut un clip video de susținere pentru mine. Sunt câteva aspecte în mesajul acestei tinere care m-au determinat să vă scriu din nou, nădăjduind să fiți în asentimentul acestei tinere.

„Dragi creștini,

Vreau să am un viitor creștin alături de Dumnezeu și oamenii Lui. Visul meu de câțiva ani este să devin avocată; să fiu apărătoarea adevărului și a dreptății pe acest pământ, așa cum m-au inspirat avocații Horațiu Miheț și doctorul avocat Peter Costea. Ce șanse voi avea în această lume să mai apăr adevarul Sfintelor Scripturi, dacă generația mea tot mai tare se depărtează de adevărul Scripturii, iar sistemul actual de educație ne asaltează cu pornografie și cu dogmele anticreștine?

Ce șanse avem noi, copiii creștini de azi, la o carieră fără persecuție și nedreptăți, când Laurei Bretan i se ia dreptul de a participa la un concurs muzical din cauza principiilor morale creștine?

Cine se luptă pentru noi, pentru educația noastră? Cine va salva generația mea de această reformă sexuală în care suntem toți târâți de sistemul secular? Nimeni nu știe mai bine decât domnul Peter Costea cum este să fii obligat să-ți părăsești țara dacă vrei dreptul la o carieră frumoasă, și totuși să-ți păstrezi credința creștină.

De când au început creștinii să lupte pro-Bodnariu, i-am auzit pe foarte mulți creștini rugându-se pentru un lider care să continue această luptă. Acum, iată că Dumnezeu a ascultat rugăciunea! Ne-a trimis un om: Peter Costea, care este gata să lupte chiar și la nivel de continent. Este dispus să apere familia creștină și în Parlamentul European.

Fie-vă milă de România, țara pentru care mă rog de mulți ani împreună cu familia mea! Vă rog! Votați, semnați și faceți tot ce trebuie. Eu nu pot. Dar voi puteți. Și de votul vostru depinde și viitorul meu și al generației mele”.

Un vot dat partidelor politice va fi dat în sprijinul anti-valorilor. Tânăra spunea că își dorește un viitor creștin, alături de Dumnezeu și de oamenii Lui. Acesta este obiectivul meu, intenționând să-mi aduc aportul la crearea unui viitor valoric pozitiv pentru voi și copiii voștri.

De asemenea, această tânără afirmă că dorește să fie un avocat care să apere valorile creștine în tribunale și instituții așa cum am făcut-o eu de mulți ani, cât și prietenul meu din Statele Unite, formidabilul avocat și apărător al valorilor creștine, Horațiu Miheț.

Pe traseul de campanie sunt întrebat dacă este potrivit pentru un creștin să fie avocat. Răspunsul fără echivoc este DA. Vă îndemn să deveniți avocați, să dobândiți expertiza necesară, să pledați cauza valorilor în parlamente, tribunale și ONG-uri.

Am dorința ca după 1 iunie, împreună cu alții, să lansăm un program de educare practică a tinerilor creștini din România pentru a se implica în mod practic în lupta pentru valori, candidând pentru funcții publice în Parlamentul României, în Parlamentul European, modul în care se organizează și se derulează o campanie electorală și să împărtășesc tinerilor din experiența mea în acest domeniu.

Nu putem deveni cap decât dacă facem un efort. Dacă nu, vom rămâne veșnic coadă. Citiți cu atenție Iuda 3 și vă rog să mă votați pe 26 mai.

Votați poziția 16. Vă mulțumesc.
Vizitati www.costea-parlamentuleuropean.ro