S-a votat legea pentru reducerea vârstei de pensionare

S-a votat un important proiect care vizează reducerea vârstei de pensionare.

Acesta a fost adoptat cu 97 de voturi „pentru”. Proiectul îi vizează pe cei care au lucrat în grupa a II-a de muncă.

Vârsta lor de pensionare scade în funcţie de numărul anilor împliniţi de stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite.Grupa II de muncă este locul de muncă sau activitatea unui salariat care a lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite.

Încadrarea în grupa II de muncă se face proportional cu timpul efectiv lucrat la locul de muncă respectiv. Condiția este ca, pentru grupa II să lucreze cel putin 70% din programul de lucru.

De exemplu cineva care a lucrat 5 ani cu procent de 70%, transformat în ani întregi, înseamna ca are 3,5 ani de activitate în câmpul muncii. Cineva care a lucrat 5 ani cu procent de 100%, transformat în ani întregi, înseamna ca are 5 ani de activitate în câmpul muncii.Legea în prezent în vigoare ţine cont de încadrările diferite prevăzute de reglementările dinainte de anul 2011.

Legea vizează pe cei care au lucrat în condiţii de muncă altele decât cele normale, respectiv deosebite.

Acestea sunt stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora şi speciale, prevăzute de art. 30 alin. (1) al legii:a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare. Activitatea trebuie să fie desfășurată în zonele I și II de expunere la radiații;

c) aviația civilă, pentru personalul navigant.

d) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la lege.Inițiatorii precizează în expunerea de motive că dreptul la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare reprezintă principalul beneficiu al persoanelor care au lucrat în grupa a II-a de muncă.Legea se referă şi/sau la cei care au lucrat în condiţii deosebite de muncă cel puţin şase ani împliniţi. Sistemul public de pensii fiind cel care poate recompensa astfel efectul nociv al acestor condiţii.

Condițiile de muncă impun necesitatea ieşirii mai repede la pensie pentru limită de vârstă. Dreptul la pensie se calculează în funcţie de numărul anilor împliniţi de stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite.

Potrivit legii, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, se acordă câte patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă.

„Principalele riscuri şi afecţiunile pe care le generează acestea salariaţilor ce îşi desfăşoară activitatea în carierele de lignit sunt bolile profesionale. Acestea au ca diagnostic hipoacuziile, enfizemul pulmonar, spondilodiscartroza, discopatia lombară, bronşita cronică”, se arată în expunerea de motive.