Te rog, rezistă aici

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” Luca 22:31-32

Dacă Isus mi-ar fi spus mie: „Brad, Brad, Satana a cerut să te cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta”, m-aș fi gândit: Doamne, nu vreau să fiu cernut ca grâul. Oprește-L pe Satan din a face lucrurile astea. Am fost cernut de prea multe ori deja. Isus nu Îi oferă lui Simon Petru alt ajutor, doar se roagă ca să nu se piardă credința lui și când se va întoarce înapoi, să îi poată întări pe frații lui.

Mulți dintre noi am fost loviți de ceea ce ni se întâmplă pe pământul acesta și de schemele diavolului. Am fost loviți atât de mult încât începem să credem minciunile care ni se spun: că nu suntem destul de buni, că trebuie să trecem prin mai multe teste și încercări sau că nu vom trece peste următoarea încercare, pentru că am eșuat de atâtea ori până acum. Dumnezeu a întipărit acest gând în mintea mea:

Nu este vorba despre a trece testul; totul se rezumă la a rămâne în credință, chiar dacă ai trecut testul sau nu.

Noi ne învinovățim și ne descurajăm când eșuăm. Privim la o persoană și o poftim în inima noastră și apoi ne învinovățim pentru tot restul zilei și îi facem pe toți cei din jurul nostru să se simtă mizerabil.

Nu putem sfârși o dependență și credem că Dumnezeu nu ne va ierta niciodată, așa că renunțăm să mai încercăm. Copiii noștri nu sunt persoanele care am planificat noi să devină și credem că am făcut ceva greșit. Nu suntem aleși niciodată să fim promovați la locul de muncă și simțim că nu suntem destul de credincioși în ochii lui Dumnezeu pentru a obține binecuvântarea Lui.

Oprește-te din a gândi așa! Isus ar putea opri tot haosul din viața ta chiar acum, dar există un motiv pentru care nu o face: Isus te iubește. El te iubește suficient de mult încât să permită să fi curățit prin încercările care vin asupra ta. Se întâmplă să falimentăm nu o dată, ci de mii de ori. Noi avem o idee ciudată despre faptul că trebuie să fim perfecți ca să putem intra în Împărăția Cerurilor.

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Romani 3:23

Vom păcătui până când Dumnezeu ne va chema acasă. Cea mai importantă afirmație pe care I-o face Isus lui Petru, este: „să nu se piardă credința ta”.

Ești descurajat și vrei să renunți la Dumnezeu? Lucrurile nu se întâmplă așa cum ai planificat tu? Satana vrea să renunți. Nu trăim pe acest pământ pentru o perioada foarte lungă. Te rog, nu renunța. Rezistă aici. Dumnezeu te iubește și dorește ca credința ta să nu se piardă, chiar dacă circumstanțele tale te fac să crezi altceva.

Amintește-ți că circumstanțele tale nu afectează felul în care îți trăiești viața creștină. Poți falimenta în fiecare categorie în viața ta, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu va scoate la iveală ceva miraculos din durerea și înfrângerea ta. Crede în Isus, Cel care Își dorește să găsești putere în El când treci prin furtunile vieții, ca astfel să crești în credința ta.

Nu-l lăsa pe cel rău să te facă să crezi că el îți poate oferi o cale mai ușoară să scapi de probleme în această viață. Poate că acum pare calea mai ușoară, dar o vei regreta mai târziu. Nu renunța! Rezistă încă puțin pe pământul acesta. Isus te va salva!

Sursa: Brad Henry | CBN Devotions via Stiri Crestine.