Tu mai stai în genunchi la rugăciune? – de Nicolae.Geantă

Era exact în ziua când am împlinit 40 de ani. Ionică, un frate în căruciorul cu rotile, puțin mai în vârstă decât mine, a spus spre sfârșitul mărturiei sale: „Știți care e cea mai mare dorință a mea?”.

Apropos, care ar fi dorința cea mai mare a unui om care nu se poate deplasa pe picioare, nu poate să se ridice din pat și nici să se încheie la cămașă? M-am gândit că zis cu lacrimi în ochi: „Să pot să mai cobor odată din cărucior și să mă rog în genunchi!”. Am intrat în pământ de rușine.

Eu aveam ambele picioare de fotbalist și alergam toți Subcarpații. Dar nu îi mulțumisem niciodată lui Dumnezeu că le puteam îndoi la rugăciune. De fapt, le îndoiam dar rar. De rugat mă rugam. În picioare… Nu voi uita niciodată dorința lui Ionică. Am plâns toată ziua aceea. Și pentru el, și pentru mine, și pentru Hristos.

Acum am 50 de ani. Și am descoperit o fotografie cu un frate cu dizabilități, care a venit primul la biserică. Da, cei care nu au picioare vin la timp. Ceilalți… Fratele și-a lăsat „picioarele” în bocanci, a coborât pe dușumea și a îngenunchiat. În cioturile de la picioarele amputate! Mai are rost să fac comentarii? Am plâns din nou. La exercițiul ăsta suntem cel mai falimentari…

Mă gândeam astăzi, gonind cu mașina, ce diferență este între omul cu cioate de picioare îngenunchiat și o biserică (nu spun care, din țara noastră) în care am interdicție pentru că într-o duminică seara, după o predică, înainte de un Crăciun, am „îndrăznit” să îi cobor pe toți în genunchi la rugăciune!!! Nu fac mai multe comentarii!

Un proverb arab zicea: „Nu mă voi mai plânge niciodată că nu am pantofi din ziua în care am văzut un om fără picioare!” Câtă dreptate. Uneori Dumnezeu ne arată cât de binecuvântați suntem! Nu cred că există vreo pereche de pantofi mai scumpi decât o pereche de picioare!

Când mă uit la un om cu dizabilități care se roagă pe genunchi nu am cum să nu mă umplu de rușine! Și mă întreb, și te întreb: „oare eu aș putea să fac asta dacă aș fii în locul lui?”.

Chiar așa, tu ai sta în genunchi să te rogi dacă n-ai avea picioarele întregi?
Sau dacă le ai întregi, ca și mine, de când nu le-ai mai îndoit în fața lui Dumnezeu?

Nicolae.Geantă