Unul dintre cei mai buni medici din România se destăinuie: ‘Chirurgia cardiacă este intersecţia a două destine umane’

Unul dintre cei mai buni medici români explică, într-un interviu pentru QMagazine, de ce a ales Spitalul Clinic SANADOR şi ce a simţit când a salvat viaţa unui om, după cea mai lungă operație din spital, 18 ore, pe inimă.

Conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan:

Am venit la SANADOR în urmă cu câțiva ani. În 2011 situația în chirurgia cardiacă din spitalele publice era relativ dificilă din cauza bugetelor diminuate în aceea perioadă (criza, reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, a salariilor etc.) În contextul respectiv activitatea de chirurgie cardiacă se diminuase și pacienții erau plasați pe liste de așteptare pentru a accede la o intervenție chirurgicală. În această situație economică, dezvoltarea în domeniul privat a apărut ca o alternativă de a augmenta activitatea și de a rezolva o parte din pacienți, în acest fel crescând accesibilitatea globală la serviciile de chirurgie cardiovasculară.

Posibilitatea practicării de intervenții chirurgicale de mare complexitate

Am discutat această problemă cu conducerea Spitalului Clinic SANADOR și am ajuns la concluzia că poate fi dezvoltat în cadrul acestuia un serviciu de chirurgie cardiacă modern și performant.

De la prima vizită aici, am constatat nivelul tehnic ridicat, comparabil cu cel al Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” unde lucram.

Era evident că din punct de vedere al Blocului Operator și al Terapiei Intensive era posibilă practicarea de intervenții chirurgicale de mare complexitate, adaptarea pentru chirurgie cardiacă urmând a fi făcută.

În 2015 au venit Dr. Gabriel Vasile – medic specialist chirurgie cardiovasculară, Dr. Anca Filip – medic specialist ATI de la Spitalul Militar din București.

Dezvoltarea Serviciului de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR

În anul 2015 am luat decizia de a lucra exclusiv în cadrul Serviciul de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR deoarece am considerat oportun să mă concentrez exclusiv pe dezvoltarea acestuia. Am avut dorința, oarecum firească, de a trăi și a locui în casa pe care am construit-o cu pasiune și dedicație, renunțând la o poziție profesională înaltă în cel mai mare spital universitar din România.

Am petrecut la SANADOR aproximativ 5 ani. Am operat mai multe sute de pacienți și am avut mari satisfacții. Am reușit să creez un Seviciu de Chirurgie Cardiacă de la zero. Este un fapt pe care l-am dorit de la începutul carierei.

Puțini sunt cei care și-au dorit și au reușit asta. Am format o echipă, au venit împreună cu mine în acest proiect, de la Spitalul Fundeni, profesioniști desăvârșiți care au crescut nivelul medical general al Spitalului Clinic SANADOR, dincolo de chirurgia cardiacă. Am dezvoltat tehnici noi, în special în domeniul chirurgiei minimal invazive și alături de Dr. Rodica Niculescu, în chirurgia endovasculară. Sper ca lucrurile să se poată dezvolta în continuare.

O intervenție chirurgicală cardiacă este intersecția a două destine umane: al pacientului și al chirurgului

Succesele noastre ne aduc cele mai mari satisfacții. Ne ajută să trecem uneori peste inevitabile insuccese.

Toți pacienții care mi-au trecut prin mână mi-au rămas în memorie… Și dacă am uitat uneori numele lor, îi am cu mine în suflet. Definitiv.

Chirurgia cardiovasculară este o specialitate scumpă. Ea trebuie suportată de stat atât în spitalele publice, cât și în spitalele private. Decontările de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să reprezinte costurile reale ale fiecărui caz rezolvat. În România se decontează pentru un pacient operat pe cord deschis 2500 euro, în timp ce în Bulgaria și în Moldova se decontează 8000 euro, iar în Slovenia 12000 euro. Sunt lucruri cunoscute.

Deși bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în România, domeniul nostru este cel mai sărac. Cred că aceasta este direcția în care trebuie să ne orientăm și să ne dezvoltăm.

DESPRE OPERAȚIA DE 18 ORE

Operațiile pentru rezolvarea „disecției acute de aortă” sunt, în general, prelungite. Asta deoarece este necesară coborârea temperaturii pacientului la 18 grade și mai cu seamă reîncălzirea lui. În mod normal o astfel de operație durează 6-8 ore, însă atunci când sunt complicații, da, poate dura și 18 ore, cum am avut un caz, însă acest timp nu este o performanță, ci arată că au fost probleme și o situație dificilă.

Pe parcursul unor asemenea intervenții există timpi de „așteptare” care permit pauze necesare și membrii unei echipe se pot schimba.

Înlocuirea rădăcinii aortice este o operație de rutină.

În cursul intervențiilor chirugicale cardiovasculare pot fi situații limită care să pună în discuție prognosticul vital imediat, dar ele pot fi gestionate.

Astăzi pierderea unui pacient în cursul unei operații este excepțională.

Acest deznodământ nefericit survine, din păcate, în perioada postoperatorie și, de cele mai mult ori, ține de patologia avansată a acestor pacienți. Din fericire, aceste situații sunt rare, dar ne confruntăm uneori cu ele.

Îmi amintesc, practic, toți pacienții mei

În special cei la care a fost mai dificil. Dacă pot confunda uneori, după ani și mii de cazuri, numele lor, rămâne întotdeauna povestea.

Pe parcursul unei intervenții lungi poți simți oboseala, mai ales noaptea, dar asta este…

Sentimentul de teamă există deseori, în special în fața cazurilor limită și a situațiilor neprevăzute. El trebuie controlat.

Frica de eșec este firească, ea însă mobilizează toate energiile chirurgului, chiar și pe cele pe care nu era conștient că le are.

CITEŞTE AICI POVESTEA INTEGRALĂ SALVATORI LA SANADOR