Vremea 1 decembrie 2019 – ANM: Ninsoare și lapoviță

Vremea de 1 decembrie 2019 este rece și în multe zone începe ninsoarea sau lapovița. Temperaturile scad și devin normale pentru această perioadă din an în majoritatea regiunilor. În București, ziua de 1 Decembrie va aduce o răcire semnificativă, iar maximele nu vor mai depăși 5 grade Celsius, fiind posibilă lapovița. În restul țării, temperaturile vor varia între 1 și 8 grade.

Sâmbătă, în țară vremea este rece, dar normală pentru această perioadă exceptând sud-estul țării unde valorile termice în timpul zilei sunt ușor mai ridicate față de cele obișnuite pentru această dată, informează meteorologul de serviciu al ANM, Costea Cosmin.

Maximele zilei de sâmbătă se vor situa între 3 și 13 grade.

„Cerul va avea înnorări, se vor semnala precipitații, ziua în regiunile sudice, estice și centrale și cu totul izolat în rest, iar noaptea mai ales în sud-est , va ploua trecător iar precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, în Transilvania și în zona subcarpatică a Moldovei, iar în a doua parte a intervalului mai ales în zona subcarpatică a Munteniei”, precizează meteorologul de serviciu.

La munte, treptat, vor predomina ninsorile, iar izolat cantitățile de apă vor cumula 10-15 l/m pătrat.

„Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona de munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și ale Munților Banatului, unde la rafală se vor atinge viteze de 70-80 de km/h, trecător spulberând ninsoarea”, menționează reprezentantul ANM.

Temperaturile minime vor fi mai coborâte decât cele din noaptea de vineri și îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului vor fi preponderent negative, situându-se între -6 și 4 grade Celsius.

Potrivit meteorologului, ziua de sâmbătă va aduce înnorări și ploi slabe, iar din a doua parte a nopții vor fi și condiții de lapoviță sau fulguială. Vântul va sufla slab și moderat, temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă, de 2-3 grade.

Duminică în țară procesul de răcire al vremii va continua și se va resimți în toate regiunile, astfel că valorile de temperatură vor fi apropiate de cele obișnuite perioadei. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul și centrul țării, însă doar pe arii restrânse în Muntenia vor mai fi precipitații slabe, mixte.

„Noaptea înnorările se vor accentua în vest, nord și centru, însă doar izolat vor mai fi precipitații mixte, iar la munte pe spații mici vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la început în sud-est, iar spre sfârșitul intervalului, îndeosebi la munte pe creste”, informează Costea Cosmin.

Maximele zilei de 1 Decembrie se vor situa între 1 și 8 grade, iar cele minime, între -7 și 1 grad, ușor mai coborâte în estul Transilvaniei. Izolat vor fi condiții să apară ceață.

În București, potrivit reprezentantului ANM, ziua de 1 Decembrie va aduce o răcire semnificativă a vremii, astfel că valorile de temperatură se vor situa în jurul celor obișnuite pentru această perioadă.

„Cerul va fi mai mult noros și mai ales în prima parte a intervalului vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat, maxima va fi în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă între de -4 și -2 grade. Noaptea vor crește și condițiile de apariție a ceții”, spune meteorologul de serviciu.

Prima zi a săptămânii va debuta cu vreme închisă în regiunile vestice, nordice și centrale, unde se vor semnala precipitații. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și în Maramureș, lapoviță și ninsoare în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei și mixt în Banat.

„În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare, cu precădere noaptea, când local vor fi ploi și trecător, lapoviță sau ninsoare. Izolat, în aceste condiții, vor fi și depuneri de polei. Vântul va sufla moderat. Cu intensificări temporare la munte, mai ales pe creste pe spații mici și în celelalte regiuni. Maximele se vor încadra între 0 și 10 grade, iar cele minime între -3 și 3 grade Celsius”, precizează Costea Cosmin.

În Capitală, luni temperaturile vor fi în continuare apropiate de normalul termic, cerul va fi variabil cu unele înnorări spre seară și noaptea când vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie. Maxima va fi de 7-8 grade Celsius, iar minima de -2- 0 grade